satul Ruseni, r. Anenii Noi
În satul Ruseni, raionul Anenii Noi, a început distribuirea tomberoanelor individuale pentru colectarea deșeurilor menajere la sursă, în cadrul proiectului „Consumăm responsabil – sortăm și reciclăm”, implementat de Asociația de Băștinași „Anenii Noi – DOR”.
Achiziția tomberoanelor a fost realizată din fondurile unui grant acordat prin Programul de granturi mici pentru ONG-uri, gestionat de EcoContact în cadrul proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, finanțat de Suedia.
Proiectul „Consumăm responsabil – sortăm și reciclăm” prevede distribuirea a 140 de tomberoane la nivelul comunității. Prima etapă a vizat 30 de gospodării din satul Ruseni, selectate în baza contractelor de salubrizare și a criteriilor de vulnerabilitate. Au fost prioritizate gospodăriile de pensionari, persoanele cu dizabilități, familiile vulnerabile și cele cu mulți copii. Distribuirea va continua în perioada următoare.
Distribuirea tomberoanelor face parte dintr-un set mai amplu de acțiuni incluse în același proiect, orientate spre prevenirea și reducerea cantității de deșeuri generate la nivel de gospodărie, precum și spre promovarea colectării organizate și a selectării deșeurilor la sursă.
Tot în cadrul proiectului „Consumăm responsabil – sortăm și reciclăm” sunt prevăzute măsuri pentru compostarea deșeurilor organice și inițierea colectării separate a deșeurilor din plastic la nivel de comunitate. În acest context, au fost organizate două ateliere practice dedicate reciclării deșeurilor organice, iar în incinta Căminului de cultură din sat a fost instalată o pubelă pentru colectarea deșeurilor electronice de dimensiuni mici și mijlocii.
În etapa următoare a implementării proiectului, cu sprijinul juriștilor din cadrul Platformelor Locale de Mediu, va fi organizată o ședință de consultări publice privind actualizarea Regulamentului local de salubrizare și amenajare a teritoriului.
Prin aceste activități, proiectul „Consumăm responsabil – sortăm și reciclăm” contribuie la dezvoltarea infrastructurii locale de gestionare a deșeurilor și la informarea comunității privind responsabilitatea față de mediu.