Societatea civilă de mediu din Republica Moldova întrunește cercetători, practicieni, activiști, cadre didactice și voluntari care lucrează pentru protejarea mediului înconjurător și pentru promovarea dezvoltării durabile. În prezent, ne mândrim că avem ONG-uri de mediu cu o activitate de peste trei decenii, precum și cele noi, organizații locale și grupuri de inițiativă, formate la nivelul comunităților.
Scopul nostru este de a contribui la soluționarea problemelor de mediu, de a sensibiliza opinia publică și de a influența deciziile politice în favoarea protecției mediului.
Reprezentanții societății civile au demonstrat pe parcursul ultimilor ani că pot fi actori activi și constructivi în procesul consultativ de luare a deciziilor la nivelul guvernului și parlamentului, inclusiv s-au implicat într-un mod dinamic și transparent în susținerea acțiunilor asociate cu programul de împădurire, programul de gestionare a deșeurilor, restaurarea și protecția cursurilor de apă, mobilizând populația și, în mod deosebit, asigurând și monitorizarea post-intervenție a acțiunilor.
Putem afirma cu certitudine că, în ultimii ani, agenda parlamentară a inclus multe numeroase proiecte de lege, a căror implementare ar contribui la un nivel mai avansat de protecție a mediului, la prevenirea poluării și la utilizarea durabilă a resurselor naturale, fără a depăși limitele admisibile și evitând epuizarea şi degradarea acestora:
Totodată, vom urmări cu atenția sporită implementarea legislației adoptate conexe controlului emisiilor industriale, modificărilor operate la Legea apelor, Legea deșeurilor, legea evaluării impactului asupra mediului, Legea privind Rețeaua Ecologică, precum și prevederile care decurg din Legea privind răspunderea de mediu în ceea ce privește prevenirea și repararea daunelor aduse mediului. Aceste reglementări impun agenților economici și instituțiilor publice obligația de a reduce impactul negativ al activităților industriale și instituie un sistem mai integrat de autorizare, monitorizare și control de mediu.
Pentru a urmări gradul de implementare a legislației aprobate, cu certitudine, reprezentanții ONG-urilor de mediu vor întreprinde următorii pași în perioada următoare:
Totodată, credem că toate proiecte de modernizare și dezvoltarea infrastructurii vor respecta standarde de mediu si proceduri de evaluarea impactului asupra mediului, precum și vor include și măsuri de gestionare a deșeurilor, mai ales a celor periculoase, fiindcă țara noastră nu dispune de instalații de tratare și verificare a acestora.
Stimați membrii ai comisiei, permiteți-mi să Vă aduc mulțumiri pentru activitatea Dvs., pentru determinarea de a promova mesajul că starea mediului influențează în mod direct calitatea vieții, determină ritmul dezvoltării durabile și condiționează tranziția verde și creșterea economică sustenabilă.
În mod deosebit vreau să subliniez activitatea profesionistă și transparentă și Secretariatului Comisiei.
Stimați membri ai comisiei, stimați reprezentanți ai corpului legislativ!
Celebrul Claude Monet a citat: „Împlinirea pe care o ating vine din natură, sursa inspirației mele.”
La încheierea mandatului Dvs. vă îndemnăm să rămâneți fideli domeniului protecției mediului, să contribuiți și în continuare la apărarea drepturilor fiecărui cetățean la un mediu curat, sigur și sănătos. Și fie natura să rămână sursa inspirației Dvs. în activitate ce urmează.
Vă mulțumesc!