Ziua Planetei Pământ 2025 – Puterea noastră. Planeta noastră

Ziua Planetei Pământ 2025 – Puterea noastră. Planeta noastră

Astăzi, 22 aprilie, avem un motiv în plus să ne oprim pentru câteva clipe și să reflectăm la impactul pe care îl avem asupra planetei. Fiecărei alegere pe care o facem contează pentru mediul înconjurător. Pământul este casa noastră – singura pe care o avem, iar protejarea ei este responsabilitatea noastră comună.

Înființată acum 55 de ani, la inițiativa senatorului american Gaylord Nelson, care a propus primul protest național dedicat mediului înconjurător, Ziua Pământului a devenit o mișcare globală, având scopul de a atrage atenția asupra problemelor de poluare şi de a promova măsuri pentru reducerea impactului asupra mediului înconjurător. După decenii de informare, mobilizare şi luptă pentru protejarea mediului, în 2009, Organizația Națiunilor Unite a desemnat oficial data de 22 aprilie drept Ziua Pământului.

În acest an, Ziua Pământului o marcăm sub genericul „Puterea noastră. Planeta noastră” - un apel care subliniază importanța eforturilor comune pentru susținerea energiei regenerabile, cu scopul de a tripla producția de electricitate curată până în 2030. În acest context global, Republica Moldova și-a asumat la rândul său obiectivul de a crește ponderea energiei regenerabile în mixul energetic la 30% până în 2030. Prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2021, Republica Moldova s-a angajat să sprijine construirea a 410 MW de noi capacități de energie regenerabilă, cu accent pe energia eoliană, solară și alte surse regenerabile non-variabile, cum ar fi biomasă, biogaz și hidrocentrale mici.

Puterea noastră constă în efectul catalizator al comunităților de a schimba lucrurile din jur pentru a trăi într-un mediu sănătos, bucurându-ne de un aer curat, de ecosisteme echilibrate și de un viitor sustenabil pentru noi și generațiile viitoare.

Utilizarea unor surse de energie regenerabilă pentru consum propriu, susținerea inițiativelor și a directivelor legislative, adoptarea unor practici prietenoase mediului - fiecare pas contează în tranziția către un viitor verde, în care oamenii să coexiste în armonie cu natura.

Pentru a înțelege unde ne aflăm la etapa actuală şi de ce energia regenerabilă este atât de importantă pentru societatea noastră și pentru viitorul planetei, vă prezentăm câteva informații esențiale:

# Locurile de muncă în domeniul energiei regenerabile la nivel global, sunt în creștere continuă, în 2023 fiind înregistrate 16,2 milioane de locuri de muncă.

# Terenul dintre turbinele eoliene poate fi utilizat pentru diverse activități, precum agricultura, permițând astfel o utilizare duală a terenurilor.

# Costul energiei solare este preconizat să scadă cu 60% până în anul 2050.

# Sursele de energie regenerabilă au un impact mai mic asupra terenurilor comparativ cu cele non-regenerabile.

Surse:  https://www.earthday.org/

 https://energie.gov.md/ro/content/energie-regenerabila

Quiz: Energie regenerabilă

Banner Ziuaplanetei Pământ 2025

Solicită o consultație de mediu

Solicitarea dvs. va fi preluată în scurt timp de către un consultant EcoContact, care vă va contacta pentru detalii.