Consolidarea protecției juridice a mediului prin prisma dreptului penal în contextul integrării europene a constituit tema Conferinței științifico-practice naționale organizată la Chișinău, pe 12 iunie de Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu AO EcoContact.
Evenimentul a reunit circa 50 de participanți, reprezentanți ai instituțiilor de mediu, ai mediului academic și ai societății civile, preocupați de consolidarea mecanismelor de protecție juridică a mediului și de adaptarea legislației naționale la evoluțiile europene în domeniu.
În deschiderea conferinței, gazda evenimentului, Mariana Grama, doctor în drept, conferențiar universitar, șef al Departamentului Drept penal, a evidențiat rolul cercetării academice și al dialogului dintre specialiști în dezvoltarea cadrului juridic de mediu și în formarea profesioniștilor din domeniu: „Prin această conferință ne-am propus să creăm un spațiu de dialog între mediul academic și practicieni, pentru a contribui la dezvoltarea unor soluții juridice capabile să răspundă noilor provocări din domeniul protecției mediului.”
Secretarul general al Ministerului Mediului, Petru Tataru, a subliniat importanța evenimentului care inlude o analiza juridico-penală a infracțiunilor de mediu și a menționat că: „Directiva (UE) 2024/1203 privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal, transpunerea căreia este pe agenda Ministerului Mediului marchează o schimbare de paradigmă în protecția mediului prin intermediul dreptului penal. Pentru prima dată sunt consolidate și extinse infracțiunile de mediu la nivel european, fiind accentuată răspunderea atât a persoanelor fizice, cât și a persoanelor juridice.”
Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Dorin Poverjuc, a menționat: „Această manifestare științifică constituie un cadru deosebit de important pentru analiza și dezbaterea provocărilor actuale în domeniul protecției mediului, precum și pentru identificarea unor soluții legislative și instituționale menite să asigure armonizarea cu standardele europene.”
Managerul proiectului Justiție Verde, AO EcoContact, Tatiana Echim, a evidențiat: „Prin proiectul Justiție Verde susținem consolidarea capacităților profesionale ale specialiștilor implicați în aplicarea legislației de mediu și promovăm cooperarea dintre autorități, mediul academic și societatea civilă. Conferința oferă oportunitatea de a împărtăși experiențe și de a discuta soluții pentru aplicarea eficientă a legislației de mediu.”
Agenda conferinței a inclus subiecte precum combaterea infracțiunilor de mediu prin dreptul penal european, inovațiile Directivei (UE) 2024/1203 și provocările transpunerii în dreptul intern, noile incriminări în materia protecției mediului, răspunderea pentru poluarea apelor și a aerului, gestionarea deșeurilor periculoase, protecția biodiversității, accesul la justiție în cauzele de mediu și aplicarea instrumentelor juridice necesare prevenirii și combaterii infracțiunilor de mediu.
Astfel, discuțiile au evidențiat necesitatea consolidării cooperării dintre autoritățile de mediu, instituțiile responsabile de aplicarea legii și mediul academic, precum și importanța dezvoltării competențelor profesionale necesare pentru prevenirea, investigarea și sancționarea eficientă a infracțiunilor de mediu.
Conferința „Convergența politicilor de mediu și a cadrului penal în consolidarea protecției juridice a mediului în contextul integrării europene” a fost susținută în cadrul proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Moldova”, implementat de AO EcoContact, cu suportul financiar al Suediei.