Promovarea rolului voluntarilor și al populației în protecția civilă

Proiectul „Promovarea rolului voluntarilor și al populației în protecția civilă” are drept obiectiv de a contribui la consolidarea cooperării dintre țările vecine și țările UCPM (mecanimsul de protecție civilă al UE) în domeniul managementului voluntarilor, al voluntarilor spontani și al conștientizării populației în ceea ce privește pregătirea pentru dezastre.

Proiectul are trei țări vizate: Moldova, Belarus și Ukraina. Aceste trei țări au o istorie comună ca fiind parte a URSS cu prezența unui regim comunist pe o perioadă îndelungată de ani. Din punct de vedere istoric, protecția civilă din aceste țări a fost exclusiv gestionată de stat, având implicații asupra dezvoltării organizațiilor societății civile (OSC), precum și asupra implicării societății în sine. Până în prezent există o participare limitată a cetățenilor și o reprezentare a acestora în organizațiile societății civile, o conștientizare limitată în rândul populației cu privire la protecția civilă și o evoluție lentă a culturii voluntariatului în cadrul protecției civile. De asemenea, conceptul de voluntariat spontan și neafiliat sa manifestat doar în ultimii ani și are nevoie de susținere structurală pentru a se dezvolta.

Astfel, proiectul vine ca un instrument auxiliar de a susține instituțiile responsabile în aplicarea instrumentelor și mecanismelor necesare pentru deplina funcționalitate a voluntariatului în situații excepționale prin gestionarea voluntarilor, voluntarilor spontani dar și de a transmite mesaje cheie publicului țintă referitor la hazarde și cum pot fi acestea prevenite.

Rezultatele ce se așteaptă a fi obținute în urma implementării proiectului sunt următoarele:

  • proceduri de standardizare, schimburi de experți și lecții învățate din țările UCPM și Belarus, Ucraina și Moldova promovate
  • cooperarea regională și schimbul de experiență între Belarus, Ucraina și Moldova, precum și între OSC și autoritățile de protecție civilă consolidate
  • procedurile de gestionare a voluntarilor și consolidarea capacităților liderilor voluntari îmbunătățite
  • capacitățile echipelor de intervenție în caz de urgență (ERT) din Belarus, Ucraina și Moldova îmbunătățite
  • gradul de sensibilizare privind managementul voluntarilor și rolul voluntarilor spontan sporit
  • politici și ghiduri organizaționale privind desfășurarea voluntariatului spontan elaborate

Proiectul este preconizat de a fi implementat pe perioada Aprilie 2018 – Martie 2020

Consorțiul Proiectului: Crucea Roșie din Belarus, Ukraina, Bulgaria, Danemarka, EcoContact și Universitatea din Innsbruck

Liderul de Proiect: Crucea Roșie din Austria

Managerul de Proiect: Guranda Natalia,
email: natalia.guranda@ecocontact.md

Activități de Proiect

Continuând să utilizați site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai mult

Setările cookie-urilor de pe acest site sunt setate să permită "permiterea modulelor cookie" pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă continuați să utilizați acest site fără a modifica setările cookie-urilor sau dați clic pe "Acceptați" mai jos, atunci sunteți de acord cu acest lucru.

Închide