Zonele Umede – valori perene cu rol vital pentru omenire

În fiecare an, data de 2 februarie consemnează Ziua Mondială a Zonelor Umede. Aceasta este ziua în care, în anul 1971, în orașul iranian Ramsar a fost adoptată Convenția asupra zonelor umede de importanță internațională. Convenția Ramsar este unul dintre primele documente internaționale referitoare la conservarea patrimoniului natural. Documentul a fost ratificat de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 504 -XIV din 14 iulie 1999, devenind astfel membru al Convenţiei în anul 2000, atunci când a fost recunoscută prima Zonă Ramsar din țara noastră „Lacurile Prutului de Jos” (20 iunie 2000). Au urmat apoi, Zona Ramsar „Nistrul Inferior” (20 august 2003) și Zona Ramsar „Unguri-Holoşniţa” (14 septembrie 2005), toate împreună având o suprafață de 94 705 ha. 

Datorită bogăției de resurse pe care le oferă omenirii de mii de ani, zonele umede au un rol esențial pentru supraviețuire și evoluție. De aceea, întinderile respective de ape trebuie protejate atât pentru fauna și flora care alcătuiesc aceste habitate, cât și pentru valoarea culturală, științifică, ecologică,  economică și recreativă a resurselor acestora.

Rolul Zonelor Umede trebuie privit într-o optică multidimensională, întrucât acestea

  • protejează biodiversitatea: zonele umede constituie habitatul natural a numeroase specii de plante și animale care găsesc numai în astfel de locuri condițiile optime de supraviețuire și dezvoltare;
  • acționează ca depozite pentru sedimentele și substanțele nutritive aduse de apele pluviale și de apele curgătoare.Nutrienții dizolvați sunt preluați de către plantele din zonele umede și depozitați în frunze, tulpini și rădăcini;
  • purifică apa, asigurând blocarea poluanților în sedimente, soluri sau vegetație.Unele plante de apă, dintre cele plutitoare, spre exemplu, zambila de apă, pot absorbi și păstra metale grele (fier și cupru).
  • recompletează apele subterane:multe din zonele umede sunt conectate direct la apele subterane și joacă un rol vital în reglarea lor. Captarea nesustenabilă de apă subterană amenință existența unor zone umede, punând în pericol comunitățile care depind de aceste resurse;
  • atenuează efectele negative ale inundațiilor:cantitățile mari de precipitații căzute într-o perioadă relativ-curtă duc la creșterea necontrolată a nivelului apelor. Zonele umede preiau o parte semnificativă din cantitatea  de apă, distribuind-o pe suprafețe inundabile mai mari;
  • protejează împotriva furtunilor: zonele umede de coastă acționează ca primă linie de apărare împotriva uraganelor, furtunilor și a valurilor mareice. Impactul devastator al furtunilor este favorizat de distrugerea zonelor umede costiere, drept consecință a activităților umane;
  • oferă valori culturale și de recreere: zonele umede exploatate în mod sustenabil generează venituri semnificative în bugetul comunităților locale.
  • oferă o gamă largă de produse: alimente, medicamente, textile și chiar materiale de construcții.

Din păcate, schimbările climatice, suprapopularea și, implicit, utilizarea irațională a terenurilor precum și a resurselor de apă de către om, sunt cauze care duc la degradarea acestor zone, a căror pierdere poate fi ireversibilă.

Convenția Ramsar stabilește pentru statele părți, în primul rând, cerința de a elabora și aplica planurile de amenajare, astfel încât să fie favorizată conservarea acestor zone prin crearea de rezervații și utilizarea ratională a resurselor naturale ale acestora. 

În realizarea angajamentelor respective, AO EcoContact, cu suportul Agenției Austriece de Dezvoltare și in colaborare cu partenerii locali Societatea Ecologică Biotica și Centrul de Consultanţă Ecologică Cahul, implementează două mari proiecte menite să contribuie la echilibrarea și prezervarea ecosistemelor și la consolidarea măsurilor de reziliență la schimbările climatice în Zonele Ramsar din țară, precum Nistrul de Jos și Prutul de Jos. 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked (required)

Continuând să utilizați site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai mult

Setările cookie-urilor de pe acest site sunt setate să permită "permiterea modulelor cookie" pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă continuați să utilizați acest site fără a modifica setările cookie-urilor sau dați clic pe "Acceptați" mai jos, atunci sunteți de acord cu acest lucru.

Închide