Sistemul de mediu și particularitățile acestuia – webinar adresat judecătorilor și procurorilor

Un grup de 23 de judecători și procurori participă pe parcursul zilei de astăzi (4 decembrie) la un seminar de instruire on-line, unde aprofundează particularitățile sistemului de mediu.  

Activitatea vine în sprijinul cursanților, având scopul de a-i familiariza cu prevederile noi de reglementare a componentelor de mediu: managementul deșeurilor, resurselor de apă, protecția aerului atmosferic și autorizarea activității economice care poate avea impact asupra mediului înconjurător.  

Activitatea de instruire prevede sesiuni teoretice și practice, în cadrul cărora, pe lângă dezbateri ghidate de formatori, participanții sunt antrenați în soluționarea spețelor bazate pe fapte reale și adaptate la tema seminarului.  

Astfel, discuțiile sunt axate pe rolurile autorităților publice în sistemul de mediu, atribuțiile și competențele instituțiilor publice centrale și locale din domeniu, precum și modalitățile de soluționare a disputelor administrative de mediu cu implicarea autorităților publice. 

Sesiunile sunt moderate de Angela BOSTAN, Judecător, Curtea de Apel Chișinău, Rodica IORDANOV, Doctor în drept, conferențiar universitar, Director Executiv AO „EcoContact”, Irina PUNGA, Magistru în drept, Președinte al AO „EcoContact” și Anna CAZACU, Magistru în drept, Jurist AO „EcoContact”. 

Evenimentul face parte din seria webinarelor adresate judecătorilor și procurorilor practicieni, fiind organizat de AO EcoContact în parteneriat cu Institutul Național al Justiției și Centrul de Drept Public și E-guvernare în cadrul USM. Instruirile date a avut loc în cadrul proiectului „Acord de susținere a A.O. EcoContact pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare 2018-2020”, realizat cu suportul Suediei.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked (required)

Continuând să utilizați site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai mult

Setările cookie-urilor de pe acest site sunt setate să permită "permiterea modulelor cookie" pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă continuați să utilizați acest site fără a modifica setările cookie-urilor sau dați clic pe "Acceptați" mai jos, atunci sunteți de acord cu acest lucru.

Închide