De la Nistrul de Jos la Prutul de Jos – un tur informativ axat pe practica creării și gestionării Parcurilor naționale în Republica Moldova

Un tur informativ a fost organizat la 21 noiembrie curent în raionul Cahul, pentru autoritățile și/sau instituțiile de pe ambele maluri ale Nistrului, interesate de dezvoltarea Zonei Ramsar „Nistrul de Jos”.

Scopul acestui tur a fost de a scoate în evidență aspecte ce țin de valorificarea resurselor existente într-o arie naturală protejată și/sau într-o rezervație naturală, precum și de a crea un spațiu de discuții în jurul posibilelor activități economice pentru dezvoltarea ulterioară a acestora, cu respectarea obligatorie a prevederilor statutare.

Turul informativ a cuprins o serie de locații, inclusiv turistice, amplasate în arealul și imediata apropiere a Rezervației Științifice „Prutul de Jos”.

Unul dintre obiectivele vizitate a fost Centrul de Informare a Turiștilor din orașul Cahul, unde participanții au discutat despre modul de încadrare și promovare a potențialului natural al raionului în oferta turistică locală. Totodată, în timpul vizitei la administrația Rezervației Științifice „Prutul de Jos” au fost abordate mai multe probleme legate de activitățile economice și turistice, care pot apărea în arealul unei rezervații științifice.

Delegația a vizitat ulterior primăriile satelor Manta și Slobozia Mare, unde au discutat despre utilizarea și valorificarea potențialului natural al localităților pentru sporirea imaginii satelor și stimularea dezvoltării, inclusiv economice ale acestora.

Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului Măsuri de adaptare și reziliență la schimbările climatice și dezvoltarea instituțională în Zona Ramsar ”Nistrul de Jos”, finanțat de Agenția Austriacă de Dezvoltare, din fondul programului Austriac de Dezvoltare și Cooperare. Proiectul dat este implementat de SE BIOTICA și AO EcoContact și vine în susținerea creării Ariei Naturale Protejate de Stat – Parcului Naţional „Nistrul de Jos”, sporind interesul populației locale pentru oportunitățile de dezvoltare din zonă.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked (required)

Continuând să utilizați site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai mult

Setările cookie-urilor de pe acest site sunt setate să permită "permiterea modulelor cookie" pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă continuați să utilizați acest site fără a modifica setările cookie-urilor sau dați clic pe "Acceptați" mai jos, atunci sunteți de acord cu acest lucru.

Închide